Crochete de mămăligă cu chutney de roşii

Crochete de mămăligă

Ingrediente:

  • 1 cană de făină de porumb
  • 4 căni de apă


Condimente:

  • ¼ linguriţă sare
  • 1 legatură pătrunjel sau leuştean

-----------------------------------------------------------
Porții: 4-6

Mod de preparare:
1. Se fierbe mămăliga până se întăreşte.
2. Când mămăliga este fiartă, se ia de pe foc şi se adaugă pătrunjel sau leuştean mărunţit.
3. Se toarnă mămăliga într-o tavă, se uniformizează şi se lasă la racit.
4. Când este complet rece, se taie felii şi se prăjeşte în puţin ulei în tigaie.

Chutney de roşii cu legume

Ingrediente:

  • 250 gr morcovi - se curăţă şi se taie felii rotunde
  • 1 ardei gras roşu - tăiat cubuleţe
  • ¼ ţelină (aproximativ un sfert de kilogram) - tăiată cubuleţe
  • o conservă mare de roşii tăiate cubuleţe

Condimente:

  • 1 linguriţă seminţe muştar
  • 1 linguriţă seminţe chimion indian
  • 2 linguriţe sare
  • ½ linguriţă piper
  • 2 frunze de dafin
  • 2 frunze de curry
  • 1 linguriţă coriandru
  • 2 chili

-----------------------------------------------------------
Porții: 4-6

Mod de preparare:
1. Într-o oală se pun 3-4 linguri de ulei în care se vor prăji condimentele.
2. Se macină următoarele condimente: piperul, dafinul, frunzele de curry, coriandrul si chili.
3. Când uleiul este încins, se pun seminţele de muştar care se lasă la prăjit până încep să sară, moment în care se adaugă şi seminţele de chimion.
4. Când chimionul îşi schimbă culoarea, se adaugă legumele care se călesc împreună cu o linguriţă de sare aproximativ 15 minute, după care se adaugă puţină apă şi se lasă la fiert până când toate legumele sunt fierte.
4. Se adaugă sosul de roşii şi condimentele măcinate împreună cu restul de sare şi se lasă la fiert pâna când sosul se îngroaşă puţin.