Halava

Iată, în continuare, dezvăluite secretele necesare preparării unui delicios desert, faimos pentru savoarea şi unicitatea sa, denumit halava.

Ingrediente:

3 căni lapte sau apă

1 1/2 căni zahăr

35 g stafide

35 g nuci

200 g unt

1 1/2 căni griş

aromă de vanilie

Mod de preparare:

Se pune apa şi zahărul într-un vas, se lasă să fiarbă în clocot timp de un minut Şi se adaugă stafidele. Se toacă nucile.

Într-un alt vas mai mare se topeşte untul la foc mediu. Se adaugă grişul şi se prăjeste, amestecându-se continuu cu o lingură de lemn, timp de 10 – 15 minute, până când grişul capătă o culoare maro – aurie. Se reduce focul şi se adaugă cu grijă siropul care trebuie să fie fierbinte, altfel stropi fierbinţi pot să sară. Se amestecă întreaga compoziţie până cand grişul absoarbe tot lichidul. Se adaugă nucile împreună cu aroma de vanilie, amestecandu-se mixtura. Se acoperă vasul Şi se ia de pe foc.

Halava se serveşte caldă sau la temperatura camerei.