Logica reîncarnării

Te-ai gândit vreodată că transmigrarea sufletului este simultan o explicaţie cât şi o justificare a răului din lume? Dacă suferinţele pe care le trăim sunt rezultatele păcatelor comise în vieţile anterioare, putem să le îndurăm cu resemnare şi cu speranţa că dacă în această viaţă ne vom strădui să atingem virtutea, în vieţile noastre viitoare vom experimenta mai puţine suferinţe.  W. Somerset Maugham - Pe muchie de cuţit

Doi copii sunt născuţi în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. Părinţii primului sunt bogaţi şi bine educaţi şi au aşteptat cu nerăbdare, ani de zile, naşterea primului lor copil. Copilul lor, un băiat, este inteligent, sănătos şi atrăgător, cu un viitor foarte promiţător. Cu siguranţă destinul i-a surâs. Al doilea copil intră într-o lume total diferită. Este născut de o mamă părăsită în timpul sarcinii. În sărăcia ei, nu prea are entuziasm pentru a creşte bolnavul nou născut. Drumul ce îl aşteaptă este încărcat cu dificultăţi şi suferinţe şi nu va fi uşor să le depăşească.

Lumea este plină de disparităţi de genul acesta, inegalităţi evidente ce deseori provoacă întrebări: „Cum a putut Destinul să fie aşa de nedrept? Cu ce au greşit George şi Maria de au primit un fiu orb din naştere? Sunt oameni buni. Dumnezeu este atât de aspru!”

Principiile reîncarnării ne permit să vedem viaţa dintr-o perspectivă mult mai largă – din punctul de vedere al eternităţii. Din acest punct de vedere, naşterea nu este văzută ca începutul existenţei noastre, ci ca nimic mai mult decât o pâlpâire în timp şi astfel putem să înţelegem că suferinţele unei persoane aparent pioase sunt consecinţele ce se datorează activităţilor nepioase săvârşite în viaţa aceasta sau în vieţilor anterioare. Cu această viziune mai largă asupra justiţiei universale putem vedea cum fiecare suflet individual este singurul responsabil pentru karma sa.

Acţiunile noastre sunt ca nişte seminţe. Iniţial ele sunt îndeplinite, sau însămânţate şi în timp ele rodesc, furnizând rezultatul reacţiilor. Astfel de reacţii pot produce fie suferinţă, fie bucurie pentru entitatea vie, care ar putea să răspundă fie prin îmbunătăţirea caracterului său, fie prin a dezvolta comportamentul unui animal. În orice caz, legea reîncarnării acţionează imparţial oferind fiecărei entităţi destinul pe care îl merită ca urmare a acţiunilor sale anterioare.

La fel cum o persoană îşi alege o maşină conform nevoilor personale şi puterii de cumpărare şi noi determinăm, prin propriile dorinţe şi acţiuni, ce tip de corp vom primi în viitor de la natura materială. Dacă un om îşi risipeşte preţioasa formă de viaţă menită doar pentru realizarea de sine, angajându-se numai în activităţile animalice de a mânca, dormi, împerechea şi apăra, Dumnezeu va facilita să fie plasat în speciile cu mai multe înlesniri pentru astfel de plăceri senzoriale, dar fără incomodele responsabilităţi şi inhibiţii experimentate în forma umană.

Acest sistem liberal de recompense şi pedepse ar putea părea şocant la prima vedere, dar este perfect echitabil şi compatibil cu concepţia de Dumnezeu ca fiinţă atotmiloasă. Pentru ca entitatea vie să se bucure de gratificarea de simţuri după bunul plac, are nevoie de un corp potrivit. Natura plasează entitatea vie în corpul după care tânjeşte, îndeplinindu-i astfel propriile dorinţe.

Lasă un răspuns