O întâlnire cu moartea

Pentru întâlnirea pe care nimeni nu o poate anula, merită să fii pregătit.

(Un articol de Vraja Vihari Dasa din revista Back To Godhead Ianuarie-Februarie 2012)

Recent un coleg de-al meu a fost diagnosticat cu cancer incurabil; doctorii i-au spus că mai are doar un an de trăit. Familia s-a panicat și a consultat o mare gamă de doctori la fel ca și vindecători din diverse tipuri de medicină alternativă. Ei au abordat astrologi și chiar un mistic tantric și s-au rugat în temple. Mulți oameni le spun că poate va fi găsit un remediu pe care nu l-au încercat încă.

Am fost trist să aflu de boala prietenului. Voiam să-l ajut în această criză și i-am sugerat procesul conștiinței de Kṛṣṇa care constă în cântarea și ascultarea numelor sfinte ale lui Kṛṣṇa. Dar nu am reușit să îl conving că, în timp ce încerca diferite tratamente, el trebuia și să accepte realitatea și să se pregătească pentru următoarea viață. Am fost dezamăgit să văd că chiar și tatăl său de 81 de ani era neinteresat de dimensiunea spirituală a vieții și era determinat doar să-și salveze fiul.

 Moartea, cea mai mare minune

Mi-am amintit observația unui prieten devotat: ”Cineva poate fi internat în cel mai bun spital, tratat de cei mai buni doctori, să i se administreze cele mai bune medicamente, dar dacă trebuie să moară nu poate evita întâlnirea cu doamna Moarte.” Scrierile filozofice are Indiei vedice compară inevitabilitatea morții cu vizita cuiva de care nu putem scăpa și care va ajunge la noi într-o zi. Când Moartea lovește, un om bogat nu o poate mitui să plece; o femei frumoasă nu o poate fermeca să o scuze; un bărbat puternic nu o poate învinge în luptă; un înțelept nu o poate învinge într-o dezbatere filozofică. Moartea ne ajunge pe toți, fără excepție.

În epopee antică Mahabharata, regele Yudhisthira este întrebat care este cea mai mare minune din lume. Înțeleptul rege a răspuns, ”În fiecare zi mii de oameni sunt trimiși în tărâmul morții. Totuși cei care supraviețuiesc își conduc viețile ca și când moartea nu li s-ar putea întâmpla și lor.” Aceste cuvinte pline de înțelepciune m-au ajutat să accept rezistența familiei prietenului meu către înțelegerea conștiinței de Kṛṣṇa și refuzul lor de a accepta inevitabilitatea morții.

Învățăturile Vedelor

Tradiția vedică explică faptul că existența noastră nu se termină o dată cu moartea. Noi nu suntem corpul nostru temporar, ci sufletul etern care locuiește înăuntru. Când corpul moare, sufletul continuă să trăiască, chiar dacă în altă stare de existență. Cultivând conștiința de Kṛṣṇa ne hrănim sufletul și conștiința noastră transcende dorințele materiale mărunte; învățăm să trăim pe platforma spirituală a vieții și să ne conectăm cu Dumnezeu, Kṛṣṇa, prin practici spirituale. Ascultând și cântând numele lui Dumnezeu putem atinge fericirea spirituală și să transcendem fericirea și nefericirea materiale. 

Literatura vedică dă multe exemple de persoane ale căror vieți ne învață cum să ne pregătim pentru moarte. Śrimad Bhāgavatam începe cu întrebările regelui Parikșit despre datoria unei persoane care urmează să moară. Blestemat să moară peste 7 zile, regele și-a acceptat cu seninătate destinul; putea acum să-și cufunde conștiința în amintirea Domnului Suprem fără a fi distras.

Apelul lui Śrila Prabhupāda

Śrila Prabhupāda ne-a învățat că viața este o pregătire pentru un examen: moartea. Momentul morții ne testează toate valorile și principiile, la fel ca atașamentul de corpul nostru și de persoanele conectate cu acest corp. Un devotat al lui Kṛṣṇa duce o viață centrată pe serviciul lui Dumnezeu și își face datoriile lumești în mod matur, știind că neplăcerile lumii pot aduce sfârșitul în orice moment. Chiar dacă devotatul trăiește o viață lungă, la un moment dat timpul în forma bolii, bătrâneții și morții vor lua toate posesiunile și pozițiile sociale ale devotatului. Dar dacă el și-a absorbit conștiința în amintirea și iubirea lui Dumnezeu, el este pregătit să înfrunte Moartea bucuros.

Śrila Prabhupāda cita des un verset din Śrimad Bhāgavatam (10.14.58) care spune că în lumea materială există pericole la orice pas. Moartea poate să vină în orice moment. El își îndemna cititorii și audiența să petreacă fiecare moment amintindu-și de Dumnezeu astfel încât în momentul morții să fie fixați în starea internă de beatitudine, gata să între în tărâmul divin al lui Dumnezeu.

Śrila Prabhupāda însuși a fost un astfel de exemplu. În octombrie 1977, când a realizat că în curând corpul său va ceda, s-a retras în Vrindavan, locul sfânt unde Domnul Kṛṣṇa s-a născut și și-a manifestat activitățile, pentru a se angaja în aducerea aminte exclusivă a Domnului. Când a fost întrebat dacă mai are dorințe neîmplinite el a răspuns calm, ”Nu mai doresc nimic și nu mai tânjesc după nimic.” Śrila Prabhupāda a dus o viață dedicată serviciului iubitor către Kṛṣṇa, iar când Kṛṣṇa a venit s-l ia înapoi acasă, el a fost pregătit.

Lasă un răspuns