De ce să renunțăm la lumea materială?

Aproape toți am fost atrași la un moment dat auzind activitățile  sfinților renunțați. Milioane de oameni au admirat viețile lui Isus, Buddha sau în era modernă Domnul Caitanya Mahaprabhu pentru că au renunțat la plăcerile lumești ca fiind nesemnificative și au trăit într-o realitate superioară. Dar de ce admirăm acești oameni sfinți? Îi admirăm pentru că vedem că au ajuns la o împlinire dincolo de încercările nostre de a fi fericiți prin bani și plăceri senzoriale. Viața sfinților e bazată pe un principiu al plăcerii superior: dacă un om poate renunța la tendințele lui către bucurie materială, el devine eligibil să guste o fericire mai mare. Astfel renunțarea este menită pentru orice ființă umană.

Dar să promovăm renunțarea personală e suficient să provoace aproape oricui neplăcere. Un politician care ar propune în mod serios să trăim auster și să ne folosim majoritatea timpului pentru a găsi fericirea spirituală nu ar putea niciodată câștiga majoritatea voturilor. De multe ori părinții devin foarte perturbați când copii lor devin interesați de viața spirituală și renunță la alcool, țigări, carne și sex ilicit; unii chiar își dezmoștenesc copii pentru un astfel de comportament radical. Căsătoriile se dezbină dacă soțul sau soția devin dedicați Adevărului Absolut și neinteresați în bucuria sexuală. Iar cineva care nu vorbește și planifică vremurile bune din lumea materială va fi complet ostracizat din grupurile sociale!

Renunțarea la plăcerea materială este probabil printre cele mai nepopulare lucruri la care ne putem gândi. Dar asta doar din cauză că oamenii nu înțeleg despre ce e vorba. Desigur dacă renunțarea ar însemna ”să lipsim pe cineva de fericire,” nimeni nu s-ar putea aștepta ca un om sănătos să o accepte și nici nu am considera sfinții renunțați atractivi. Dacă renunțarea ar însemna oprirea simțurilor astfel încât să nu audă, vadă, mănânce, cineva nu ar putea promova-o mai mult decât am putea promova sinuciderea. Dar aceste noțiuni neinformate de ”represiune,” ”a-ți da viața” și ”să nu-ți satisfaci necesitățile umane” sunt departe de a descrie adevărata renunțare. Pentru un transcendentalist avansat, renunțarea la plăcerea materială este naturală, el refuză plăcerea inferioară doar pentru ceva superior. Dacă cineva mănâncă ceva fără gust și cineva îi aduce ceva gustos de mâncare, ar fi renunțarea la mâncarea fără gust considerată privare a simțurilor? Desigur că nu. El doar arată un semn de inteligență. La fel, renunțarea la modul de ”mănâncă,bea și fii fericit” este atât naturală cât și inteligentă, pentru că atunci când cineva ajunge la plăcerea vieții spirituale, el își pierde în mod automat gustul pentru lucrurile limitate.

Propaganda materialistă

Materialiștii în schimb consideră plăcerea senzorială imediată totul, așa că pentru ei nu există plăcere dincolo de satisfacerea simțurilor și a minții. Ei sunt preocupați nu cum să renunțe la plăcerea lumii materiale, ci cum să obțină cât mai multă. Pentru că civilizațiile dominante ale lumii actuale sunt materialiste, propaganda lor ne îndeamnă să ne bucurăm simțurile la maxim cât timp trăim. Imense industrii ne stimulează să muncim din greu pentru din ce în ce mai multă plăcere. Viața a devenit de fapt atât de complicată încât oamenii din toate domeniile cer salarii mai mari pentru a cumpăra lucruri de care nici nu au nevoie. Astfel cineva este presat constant, ”Dacă cumpăr asta, îmi va crește bucuria sexuală.” Dar în această goană după plăcere prin bucuria senzorială, sunt oamenii cu adevărat mai fericiți?

În literatura vedică există un vers vorbit de regele sfânt Rșabha care spune că tot sindromul ”muncește din greu pentru plăcere” e o iluzie. Rșabha dădea sfaturi fiilor săi în momentul retragerii sale. ”Dragii mei fii,” a spus el, ”nu există nici un motiv să munciți din greu pentru plăceri senzoriale în această viață umană, pentru că aceste plăceri sunt disponibile chiar și pentru porcii care mănâncă rahat. Mai bine să faceți austerități pentru a vă purifica existența și rezultatul va fi că veți putea să vă bucurați de beatitudinea transcendentală nelimitată.”

Plăcerile senzorial vor veni automat fiecăruia dintre noi, conform cu specia și destinul nostru. Aceste plăceri, spune Rșabha , sunt ”disponibile chiar și porcilor care mănâncă rahat.” Cu siguranță porcul se bucură mâncând, dormind și făcând sex. Și porcul se bucură în propriul mod fără să aibe nevoie de instituții educaționale, să citească reclame, să cumpere lucruri sau să muncească din greu în fabrici. Mai mult, spune Rșabha, chiar dacă cineva muncește din greu pentru fericirea senzorială, el nu-și poate crește bucuria care ia- fost predestinată. Dacă cineva câștigă milioane de dolari, asta nu înseamnă că poate mânca mai mult decât un om sărac. Nici devenind bogat sau influent nu poate să facă mai mult sex decât o maimuță care are duzini de parteneri. Astfel, la fel cum plăcerea vine automat pentru animale și cum mizeriile cum ar fi bolile vin la noi fără să le căutăm, la fel plăcerile senzoriale vor veni automat, fără să trebuiască să lucrăm zi și noapte.

Mizeriile vieții materiale

Nu doar căutarea febrilă a fericirii este nenecesară, dar nici nu e posibil ca cineva să atingă o fericire durabilă în această lume, indiferent cât de bine aranjează lucrurile. Viața materială ne cauzează atât de multe mizerii încât ceea ce numim fericire este de fapt eliberarea temporară din atacul mizeriilor naturale. În principal aceste mizerii sunt moartea, boala, bătrânețea și renașterea.  De asemenea corpurile noastre ne cauzează durere, alte entității vii ne cauzează suferințe ca și dezastrele naturale gen secetă, cutremure sau inundații. Orice fericire obținem va fi în curând luată de aceste mizerii.

O povestire relevantă este din viața Domnului Buddha. Crescut ca și prinț, el a dus o existență protejată și nu a știut niciodată ce era în afara palatului. În prima zi când a ieșit din palat, a văzut un om suferind de o boală groaznică. El l-a întrebat ce e în neregulă și omul a răspuns

 

”Sunt bolnav.”

”Și eu voi fi bolnav?” a întrebat tânărul Buddha.

”Da,” a spus omul. ”Toți devin bolnavi cândva.”

Apoi a întâlnit un om slăbit de vârsta înaintată. Prințul protejat nu văzuse o asemenea persoană în vârstă.

”Ce se întâmplă cu tine?” a întrebat.

”Sunt pur și simplu bătrân,” a răspuns omul.

”Și eu voi îmbătrâni?”

”Da, desigur.”

În final Domnul Buddha a văzut un cadavru. I s-a spus că asta e moarte și că și lui i se va întâmpla. Dar în loc să accepte asta ca ”problemele vieții”, Buddha a intrat în meditație pentru a înțelege cum putea să scape de astfel de suferință.

Ființa umană este unică printre speciile de viață pentru că poate întreba în mod serios: ”Cine sunt și de ce sufăr? Cum să mă eliberez?” Soluția nu este să creștem plăcerile materiale într-o lume temporară plină cu mizerii. Care este soluția? Grația Sa Divină A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada și-a întrebat discipolii, ”Dacă ar fi posibil să trăiți o viață de eternă fericire cu o varietate nelimitată de bucurii - muzică, dans, iubire și mâncare - nu ar vrea toți asta?” Fericire nelimitată. Asta e ceea ce regele Rșabha numește brahma-saukhyam, beatitudine nelimitată. Iubire, afecțiune, bucurie și prietenie eternă.

Lasă un răspuns