Aşa cum au fost traduse de către Graţia Sa Divină A. C. Bhaktivedanta Swami Prabhupāda, recunoscut de învăţaţi şi conducători spirituali din întreaga lume ca fiind cel mai distins învăţător al culturii spirituale şi culturii Indiei, cele nouăsprezece mantre din Śrī Īśopaniṣad ne pot elibera de concepţiile lipsite de culoare ale impersonalismului şi ne pun în contact cu Persoana Supremă, Kṛṣṇa, izvorul tuturor energiilor şi a întregii fericiri.

Introducere:
[Prezentată de Graţia Sa Divină Bhaktivedanta Swami Prabhupāda la 6 octombrie 1969 în Conway Hall, Londra, Anglia.]

Doamnelor şi domnilor, obiectul discuţiei noastre de astăzi este învăţătura Vedelor. Ce sunt Vedele? Rădăcina cuvântului Veda în sanscrită poate fi interpretată în mod diferit, dar esenţa finală este una şi aceeaşi. Veda înseamnă „cunoaştere”. Orice cunoştinţe obţinute sunt veda, pentru că învăţătura Vedelor este cunoaşterea iniţială. Atâta timp cât suntem condiţionaţi, cunoştinţele noastre sunt supuse multor neajunsuri. Diferenţa între un suflet condiţionat şi unul eliberat este aceea că sufletul condiţionat are patru defecte. Primul defect este acela că el e înclinat să comită greşeli. De exemplu, în ţara noastră Mahatma Gandhi a fost considerat o personalitate foarte mare, dar a comis multe greşeli. Chiar şi în ultima perioadă a vieţii sale, a fost avertizat de asistentul său „Mahatma Gandhi, nu plecaţi la mitingul din New-Delhi. Eu am nişte prieteni şi am auzit de la ei că acolo vă paşte un pericol”, dar el nu l-a ascultat. El a insistat să plece şi a fost omorât. Chiar astfel de personalităţi ca Mahatma Gandhi, preşedintele Kennedy şi alţii comit greşeli. A greşi e în firea omenească. Acesta este primul defect al sufletului condiţionat.

Un alt defect constă în aceea că suntem supuşi iluziilor. Iluzie înseamnă să accepţi ceea ce nu există – māyā. Deci māyā este ceea ce nu există. Fiecare se identifică cu corpul său, considerându-l ca „sinele” său. Dacă vă întreb: „Cine sunteţi?” , îmi veţi răspunde: „Eu sunt domnul John. Eu sunt un om bogat. Eu sunt cutare şi cutare”. Toate acestea sunt identificări corporale, dar dumneavostră nu sunteţi acest corp. Aceasta este o iluzie.

Al treilea defect este tendinţa spre minciună. Fiecare are tendinţa de a minţi pe altul. Individul poate fi un prostănac numărul unu, dar pozează ca o persoană foarte inteligentă. Cu toate că i s-a spus deja că trăieşte în iluzie şi că greşeşte, el va face teorii: „Eu cred că lucrul acesta e aşa, iar celălalt e aşa”, însă el nu înţelege situaţia în care se află. Scrie cărţi de filozofie, cu toate că el însuşi e departe de perfecţiune. Asta e boala lui. Şi aceasta se numeşte minciună.

În sfârşit, simţurile noastre sunt imperfecte. Noi ne mândrim cu capacitatea ochilor noştri de a vedea. Deseori cineva întreabă provocator: „Puteţi să mi-l arătaţi pe Dumnezeu?” . Dar aveţi ochi cu care să-l puteţi vedea? Niciodată nu-l veţi putea vedea dacă nu aveţi astfel de ochi. Dacă deodată în cameră se va face întuneric, nu veţi vedea nici mâinile proprii. Deci care atunci este puterea vederii dumneavostră? De aceea noi nu putem primi cunoştinţe (Vede) cu ajutorul simţurilor imperfecte. Cu astfel de deficienţe în viaţa condiţionată noi nu putem da cuiva cunoştinţe perfecte. Noi singuri suntem nedesăvârşiţi. De aceea acceptăm Vedele aşa cum sunt ele.

dumneavostră puteţi numi Vedele hindu, dar acesta este un cuvânt străin. Noi nu suntem hinduşi. Reala noastră denumire este varṇāśrama. Varṇāśrama înseamnă discipolii Vedelor, aceia care acceptă societatea umană divizată în patru varne şi patru āśrame. Există patru diviziuni ale societăţii şi patru diviziuni ale vieţii spirituale. Ele se numesc varṇāśrama. În Bhagavad-gītā (4.13) se constată: “Aceste subdiviziuni sunt pretutindeni, fiindcă ele sunt create de Dumnezeu”. Societatea se împarte în clasele: brāhmaṇa, kṣatriya, vaiśya şi śūdra. Brāhmaṇa se referă la clasa de oameni conştienţi, cei care ştiu ce este Brahman. Kṣatriya – se referă la grupul administrativ, categoria următoare de oameni inteligenţi. Apoi vaiśya – grupul comercial. Această clasificare naturală există pretutindeni. Este un principiu vedic şi noi îl acceptăm. Principiile vedice sunt acceptate ca adevăruri axiomatice, fiindcă ele sunt incontestabile. Iată ce înseamnă să accepţi. De exemplu în India bălegarul de vacă este considerat pur, deşi este un excrement de animal. Într-una din prescripţiile vedice puteţi găsi afirmaţia că dacă v-aţi atins de excrement, trebuie neapărat să faceţi baie, iar în alt loc se spune că bălegarul de vacă este pur. Dacă ungeţi cu bălegar un loc impur, el devine pur. Dirijaţi de raţiunea noastră obişnuită am putea să ne revoltăm. E o contradicţie. Într-adevăr e contradictoriu din punctul obişnuit de vedere, însă nu e minciună. E un fapt. În Calcutta un învăţat şi vestit medic a analizat balegarul de vacă şi a găsit că el are toate proprietăţile antiseptice.

În India, dacă un om îi spune altuia: “Tu trebuie să faci acest lucru”, acela îi poate răspunde: “Ce ai în vedere? E o prescripţie vedică, la care trebuie să mă supun fără nici un fel de argumente?”. Prescripţiile vedice nu trebuie să fie interpretate. În ultimă instanţă, dacă studiaţi minuţios toate prescripţiile, veţi găsi că toate sunt foarte corecte.

Vedele nu sunt o compilaţie a cunoştinţelor oamenilor. Ştiinţa vedică a venit din lumea spirituală, de la Domnul Kṛṣṇa. Altă denumire a Vedelor este śruti. Śruti se referă la astfel de cunoştinţe, care se capătă prin intermediul ascultării. Ea nu e o ştiinţă experimentală. Śruti e asemenea mamei. De exemplu, dacă doriţi să aflaţi, cine e tatăl dumneavostră, cine vă poate răspunde? – Mama. Dacă mama vă spune: “Acesta este tatăl tău”, dumneavostră acceptaţi. E imposibil pe cale experimentală să dovediţi cine este tatăl. Tot astfel, dacă doriţi să aflaţi ceva ce se găseşte în afara cunoştinţelor dumneavostră experimentale, atunci trebuie să acceptaţi Vedele. Aici nu poate fi vorba de experienţe. Totul a fost deja experimentat. Totul este deja stabilit. Versiunea mamei dumneavostră, trebuie acceptată ca adevărată. Altă cale nu există.

Vedele sunt considerate drept mama, iar Brahmā este numit bunicul, strămoşul, fiindcă el este primul, care a fost instruit în ştiinţa vedică. La început prima fiinţă vie a fost Brahmā. El a primit această ştiinţă vedică şi i-a transmis-o lui Nārada şi altor discipoli şi fii, iar aceştia, la rândul lor, au transmis-o discipolilor lor. Astfel, ştiinţa vedică vine prin lanţul succesiv al discipolilor. De asemenea în Bhagavad-gītā (4.2) se afirmă că aceste cunoştinţe vedice pot fi înţelese numai pe această cale. Dacă veţi efectua experienţe, veţi ajunge la aceeaşi concluzie, dar pentru a economisi timp, trebuie să acceptaţi. Dacă doriţi să aflaţi cine e tatăl dumneavostră şi dacă recunoaşteţi autoritatea mamei, atunci trebuie să acceptaţi tot ce vă va spune ea, fără alte argumente. Sunt trei feluri de dovezi: pratyakṣa, anumāna şi śabda. Pratyakṣa înseamnă “nemijlocit”. Dovada nemijlocită nu este cea mai bună, deoarece sinţurile noastre sunt imperfecte. Noi vedem soarele în fiecare zi şi el ne apare ca un disc mic, însă în realitate este cu mult mai mare decât multe alte planete. Care este atunci preţul acestei vederi? De aceea trebuie să citim cărţi ca să cunoaştem mai mult despre soare. Deci, experienţa directă nu este perfectă. Însă există ştiinţa bazată pe metode inductive, cum ar fi ipoteza. De exemplu, teoria lui Darwin spune că poate fi aşa, sau poate fi altfel, dar aceasta nu este ştiinţă. Este o presupunere şi deci este imperfectă. Dar dacă acumulaţi cunoştinţele din surse autoritare, ele sunt perfecte. Dacă primiţi informaţia de la staţia autoritară de radio, o acceptaţi. Nu o negaţi, nu faceţi vreun experiment, fiindcă aceasta e primită dintr-o sursă autoritară.

Cunoştinţele vedice se numesc śabda-pramāṇa. Alta denumire este śruti. Śruti înseamnă că aceste cunoştinţe trebuie să fie primite pe calea recepţiei orale. Vedele ne spun că pentru a înţelege învăţătura transcendentală, trebuie să o auzim de la o autoritate. Ştiinţa transcendentală este ştiinţa venită din afara universului; în interiorul acestui univers există cunoştinţe materiale, iar învăţătura venită din afara acestui univers este transcendentală. Noi nu putem ajunge la capătul acestui univers, cum atunci am putea ajunge în lumea spirituală? Deci să acumulezi cunoştinţele desăvârşite e imposibil.

Există un cer spiritual. Există o altă natură, ce se găseşte dincolo de cea manifestată şi nemanifestată. Însă cum veţi afla, că există un cer, unde planetele şi locuitorii lor sunt veşnici? Toate aceste lucruri se găsesc acolo, dar cum le puteţi experimenta? E imposibil. De aceea trebuie să apelăm la ajutorul Vedelor. Ceea ce se numeşte ştiinţa vedică. În mişcarea noastră pentru Conştiinţa de Kṛṣṇa acceptăm cunoştinţele de la autoritatea supremă – Kṛṣṇa. Kṛṣṇa este acceptat ca o autoritate supremă de către oamenii tuturor claselor. În primul rând, eu vorbesc despre două clase de transcendentalişti. Cei care fac parte din prima clasă se numesc impersonalişti, māyāvadī. Ei sunt cunoscuţi în general ca vedantişti, în frunte cu Śaṅkarācārya. Şi există o altă clasă de transcendentalişti, numiţi vaiṣṇavi, aşa cum sunt Rāmānujācārya, Madhvācārya, Viṣṇusvāmī. Atât cei din śaṅkara-sampradāya, cât şi cei din vaiṣṇava-sampradāya îl acceptă pe Kṛṣṇa ca Personalitatea Supremă Divină. Śaṅkarācārya este considerat un impersonalist, care propovăduia impersonalismul, Brahman impersonal, dar în realitate el este un personalist camuflat. În comentariile sale la Bhagavad-gītā el scrie: “Nārāyaṇa, Suprema Personalitate a Divinităţii, se găseşte în afara acestei manifestări cosmice. Această Supremă Personalitate a Divinităţii este Kṛṣṇa. El a apărut ca fiu al lui Vasudeva şi Devakī”. El specifică numele tatălui şi al mamei Sale. Astfel, Kṛṣṇa este acceptat ca Suprema Personalitate a Divinităţii de către toţi transcendentaliştii. În această privinţă nu este nici o îndoială. Sursa cunoştinţelor noastre despre Conştiinţa de Kṛṣṇa este însuşi Kṛṣṇa. Noi am publicat “Bhagavad-gītā Aşa cum este ea”, pentru că acceptăm tot ce spune Kṛṣṇa fără vreo interpertare. Aceasta este ştiinţa vedică. Odată ce învăţătura vedică este pură noi o acceptăm. Noi acceptăm tot ce spune Kṛṣṇa. Datorită acestui fapt se câştigă mult timp. Dacă accepţi autoritatea sau sursa de cunoştinţe corectă, acest lucru economiseşte mult timp. De exemplu, în lumea materială există două sisteme de acumulare a cunoştinţelor – inductivă şi deductivă. După sistemul deductiv noi acceptăm că omul e muritor. Tatăl dumneavostră spune că omul e muritor, sora spune că omul e muritor, toţi spun că omul e muritor – de aceea nu e nevoie să experimentăm. Acceptaţi ca fapt, că omul e muritor. Dacă aţi dori să cercetaţi, dacă e muritor într-devăr, ar trebui să cercetaţi fiecare om şi puteţi ajunge la ideea că există probabil un om care nu moare, dar pur şi simplu nu l-aţi întâlnit. Astfel, cercetarea nu se va termina niciodată. Acest proces în sanscrită se numeşte aroha, proces ascendent. Dacă doriţi să obţineţi cunoştinţe prin eforturi proprii, exercitându-vă simţurile imperfecte, niciodată nu veţi ajunge la concluzii coerente. Este imposibil.

În Brahma-saṁhitā se spune: “Imaginaţi-vă că faceţi o călătorie cu un avion care merge cu viteza gândului”. Avioanele noastre materiale se mişcă cu viteza de 2000 mile pe oră. Dar care e viteza gândului? Stând acasă, la un moment dat vă gândiţi la India, care se găseşte, să presupunem, la vreo 10000 mile, şi deodată vă pomeniţi acolo. Atât de mare e viteza gândului. În Brahma-saṁhitā se afirmă că “dacă veţi călători cu această viteză milioane de ani, veţi observa că cerul spiritual e infinit. E imposibil să te aproprii de el”. De aceea prescripţia vedică spune că este “obligatoriu” să vă adresaţi unui învăţător spiritual veritabil, guru. Care trebuie să fie calificarea unui învăţător spiritual? El a ascultat mesajul vedic corect dintr-o sursă autentică. În caz contrar, el nu este bona fide (veritabil). El trebuie să se stabilească ferm pe pozitie de brahman. Acestea sunt două calităţi necesare. După principiile vedice, mişcarea pentru Conştiinţa de Kṛṣṇa este pe deplin autoritară. În Bhagavad-gītā Kṛṣṇa spune: “Adevăratul scop al studierii Vedelor constă în a-L afla pe Kṛṣṇa”. În Brahma-saṁhitā de asemenea se afirmă: “Kṛṣṇa, Govinda, are infinite forme, însă toate sunt una”. Formele Lui nu sunt ca ale noastre, supuse greşelilor. Forma Lui e perfectă. Forma noastră are început, pe când forma Lui nu are. Ceea ce înseamnă ananta. Forma Lui – multiplă – e infinită. Dacă forma mea se află aici, ea nu poate fi şi în apartamentul meu. Dacă dumneavostră vă aflaţi aici, nu puteţi fi şi în apartamentele dumneavostră. Însă Kṛṣṇa poate să se afle pretutideni în acelaşi timp. El se află în Goloka Vṛṇdavana şi în acelaşi timp El e pretutindeni. El e atotpătrunzător. El – e originarul, e cel mai bătrân. Însă la orice reprezentare a lui Kṛṣṇa v-aţi uita, Îl veţi vedea întotdeauna tânăr, de 15 – 20 de ani. Niciodată nu o să-L vedeţi bătrân. Îl puteţi vedea în calitate de vizitiu al unui car de luptă în Bhagavad-gītā. Atunci el avea mai bine de 100 de ani. Avea strănepoţi maturi, însă arăta ca un adolescent. Kṛṣṇa, Dumnezeu, niciodată nu îmbătrâneşte. Aceasta este puterea Lui Supremă. Şi dacă doriţi să-L cunoaşteţi pe Kṛṣṇa, studiind literatura vedică veţi fi surprinşi. E posibil, dar e foarte greu. Dar veţi putea învăţa despre El de la discipolii şi devotaţii Lui. Ei pot să vi-L dea: “Iată-L, luaţi-L”. Aceasta este puterea celor ce s-au dăruit lui Kṛṣṇa.

La început a fost o singură Veda şi nu era necesar să fie citită. Oamenii erau atât de înţelepţi şi aveau o memorie perfectă, încât, auzind-o numai o dată din gura învăţătorului spiritual, puteau să o memoreze. Însă cu 5000 de ani în urmă Vyasadevā a scris-o pentru oamenii acestei ere, Kali-yuga. El ştia că în cele din urmă viaţa oamenilor va deveni scurtă, memoria foarte proastă, iar mintea nu va mai fi atât de ascuţită. „De aceea permite-mi să transmit aceste cunoştinţe vedice în scris”. El a împărţit Vedele în patru părţi: Ṛg, Sāma, Atharva şi Yajur. Apoi a încredinţat aceste Vede la diferiţi discipoli. Atunci s-a gândit şi la categoriile de oameni puţin inteligenţi: strī, śūdra şi dvija-bandhu. A luat în vedere şi clasa femeilor, clasa muncitoare (śūdra) şi pe aceia care s-au născut în familii nobile, dar n-au avut o pregătire corespunzătoare (dvija-bandhu). Omul născut într-o familie de brāhmaṇ, dar care nu are calificare de brāhmaṇ, se numeşte dvija-bandhu. Pentru acei oameni el a alcătuit Mahābhārata, numind-o istoria Indiei, şi optsprezece Purāṇe. Toate aceste lucrări aparţin literaturii vedice: Purāṇele, Mahābhārata, patru Vede şi Upaniṣadele. Upaniṣadele sunt o parte din Vede. Apoi Vyasadevā a concentrat toată ştiinţa vedică pentru învăţaţi şi folozofi în Vedānta-sūtra. Acesta este ultimul cuvânt al Vedelor. Vyasadevā personal a scris Vedānta-sūtra sub conducerea lui Nārada, învăţătorul lui spiritual – guru-māhāraja, însă întotdeauna a rămas nesatisfăcut. Această istorie lungă e descrisă în Śrīmad-Bhāgavatam. Vyasadevā rămâne nesatisfăcut chiar după întocmirea multor Purāṇe, Upaniṣade, chiar după Vedānta-sūtra. Atunci învăţătorul lui spiritual, Nārada, l-a instruit: „Explică Vedānta”. Vedānta înseamnă „cunoaşterea finală”, iar cunoaşterea finală este Kṛṣṇa. Kṛṣṇa spune că prin intermediul Vedelor, omul trebuie să-L cunoască. Vedānta-kṛd veda-vid eva cāham. Kṛṣṇa spune: „Eu sunt cel ce a compus Vedānta şi eu sunt cunoscătorul Vedelor”. De aceea scopul final este Kṛṣṇa. Aceasta se explică în comentariile tuturor vaiṣṇavilor la filozofia Vedāntei. Noi, Gauḍīya vaiṣṇavi, avem comentariile noastre la filosofia Vedāntei, numită Govinda-bhāṣya, compusă de Baladeva Vidyābhūṣaṇa. De asemenea Rāmānujācārya şi Madhvācārya au comentariile lor. Comentariile lui Śaṅkarācārya nu sunt unice. Există multe comentarii la Vedānta, însă deoarece vaiṣṇavii nu au fost primii care au expus comentariile lor la Vedānta, oamenii consideră greşit că comentariile lui Śaṅkarācārya sunt unice. În afară de aceasta, Vyasadevā a scris personal un comentariu perfect la Vedānta – Śrīmad-Bhāgavatam. Śrīmad-Bhāgavatam începe cu primele cuvinte din Vedānta-sūtra: janmādy asya yataḥ. Şi această expresie este explicată pe deplin în Śrīmad-Bhāgavatam. Vedānta-sūtra face doar aluzie la ceea ce înseamnă Brahman, Adevărul Absolut: „Adevărul Absolut este acela din care emană totul”. Aceasta este chintesenţa, dar mai detaliat se explică în Śrīmad-Bhāgavatam. Dacă totul purcede din Adevărul Absolut, atunci de ce natură e Adevărul Absolut? Acest lucru se explică în Śrīmad-Bhāgavatam. Adevărul Absolut trebuie să posede raţiune. El radiază (sva-rāṭ). Noi adunăm cunoştinţe de la alţii, dezvoltându-ne conştiinţa, pe când despre El se spune că e auto-radiant. Un întreg sumar al învăţăturii este Vedānta-sūtra şi aceasta este explicată personal de scriitorul însuşi în Śrīmad-Bhāgavatam. În încheiere, noi îi rugăm pe cei care urmează învăţătura vedică să încerce să înţeleagă explicaţiile acestei învăţături din Śrīmad-Bhāgavatam şi Bhagavad-gītā.